Cand nu avem cuvinte, suntem cersetori
De cate ori intind o mana de prietenie, de cate ori incerc sa fiu umana si sa arat compasiune, primesc doar iluzia unei prietenii impartasite. Le dai un deget, vor mana, le dai un gand, au impresia ca te cunosc si-ti pun eticheta, le dai o ora din viata ta si-ti vor viata intreaga... Toti cred ca te pot dirija.Nu au idee de ceea ce vor face in viitor, dar goana dupa ceva nou, boala orgoliului de a acapara si a trece mai departe ii stapaneste profund si aruca in oameni cuvinte. Preferam sa judecam pe altii ,dar nu stim sa ne autocunoastem. Habar nu avem ce anume ne-ar face sa zambim. Ne lasam furati de stereotipii verbale in voga. Ne ascundem dupa zambete false si pretindem ca suntem fericiti. Cei care nu o pretind, o cersesc si sunt de-a dreptul patetici. Toti oamenii se plictisesc. Dar e preferabil sa te plictisesti singur, decat in doi, zic eu.
Inteleg si accept orice slabiciune omeneasca, exceptand cea de a-ti plange de mila, de a cersi compasiune.
